Iubirea este cel mai bun „medicament”. Poate vindeca rănile sufletești și poate elimina tipare negative de gândire.
Iar atunci cand doi oameni se iubesc, se pot inspira unul pe cealalt sa evolueze si sa faca totul pentru ca relatia sa functioneze. Sau cel putin asa ar trebui.
Cea mai importanta strategie pentru ca un cuplu sa reziste in timp si pentru ca relatia sa devina una cat mai frumoasa si puternica este aceea ca ambii parteneri sa aiba aceeasi viziune cu privire la ce inseamna o relatie fericita. Este necesar ca partenerii sa comunice si sa se puna de acord asupra fiecarui aspect care intra in discutie, cu privire la relatia lor.
Dar daca unul dintre parteneri are din start pretentia „nu incerca sa ma schimbi”, atunci care este viitorul relatiei? Este pregatita o astfel de persoana sa formeze un cuplu, sa se dedice vietii in doi?
Se spune ca exista trei persoane intr-o relatie – tu, partenerul tau si relatia voastra
Prin urmare, se pot schimba barbatii? Se pare ca nu, potrivit psihoterapeutului Rebecca Bullion, citat de
Adevarul este ca barbatii au tendinta de a se simti emasculati si au senzatia ca nu sunt suficient de buni atunci cand o femeie vrea sa ii determine sa faca prea multe schimbari si „ajustari”, este de parere specialista.
Deci cum poate comunica o femeie daca isi doreste o schimbare din partea barbatului de langa ea?
Pentru inceput, respectul este esential si nu trebuie sa lipseasca niciodata atunci cand se transmite un mesaj. Psihoterapeutul recomanda ca toate mesajele delicate sa fie transmise sub forma „Simt ca… atunci cand tu…”
De exemplu: „Ma simt furioasa si ranita atunci cand tu ridici tonul vocii si as vrea sa nu mai faci asta.”
Prin dorinta „nu incerca sa ma schimbi” barbatii solicita, de fapt, acceptare si respect pentru felul in care sunt
Daca o femeie intra in viata lui si incepe sa rearanjeze totul, trebuie sa existe un echilibru intre aceste doua tendinte – cea de a ramane la fel si cea de a schimba treptat lucrurile astfel incat sa existe armonie in vietile ambilor parteneri.
Comunicarea si respectarea limitelor este calea de iesire din orice conflict, este de parere experta. Iar acest lucru presupune si acceptarea faptului ca persoana de langa de tine este fericita asa cum este si nu vede niciun motiv pentru a se schimba doar ca sa fie „pregatita” pentru o relatie.
Psihoterapeutul pune accent si pe importanta prieteniei. Este un mare avantaj atunci cand doua persoane sunt initial prieteni, inainte de a fi parteneri. In acest fel se cunosc mai bine si se accepta unul pe celalalt asa cum sunt.
De asemenea, specialista este de parere ca schimbarile mici, mentinute pe termen lung, pot deveni in timp o schimbare majora. Cu toate acestea, daca persoana de langa tine nu este dispusa sa faca niciun compromis pentru binele comun, poate fi un semnal de alarma si un indiciu ca ar trebui sa mergi mai departe.