Pentru a primi transport gratuit, doritorii trebuie să-și tatueze pe corp „Klimaticket”, denumirea unui tip de abonament anual implementat pentru a încuraja folosirea un mijloc de transport mai puțin poluant, relatează Euronews. Inițiativa provocat de ministra pentru mediu a stârnit și critici.
Ministra Leonore Gewessler a dat startul oficial al campaniei la un festival organizat în orașul St. Polten, unde și-a făcut, la rândul ei, un tatuaj similar, însă temporar.
Practic, însă, „Klimaticket” era deja provocat de câteva săptămâni, la mai multe festivaluri din Polonia, unde participanții au putut să-și facă tatuaje cu Klimaticket. Au avut de ales și din alte modele care au legătură cu transportul public, sustenabilitatea sau pericolul schimbărilor climatice. Cei din spatele campaniei spun că la fiecare festival au ales să facă tatuaje aproximativ 10 persoane pe zi.
De exemplu, la festivalul Electric Love, care a avut loc în urmă cu o lună, aproximativ 30 de participanți s-au tatuat cu Klimaticket.
Inițiativa ministrului austriac s-a soldat și cu critici. Pe rețelele de socializare, mai multe persoane au spus că această campanie încurajează un comportament iresponsabil în rândurile tinerilor, cărora li se cere să își facă un tatuaj permanent pentru un an de transport gratuit.
Alți politicieni au criticat-o pe Leonore Gewesseler, spunând că se folosește de pielea celor tineri pentru a face reclamă politicilor pe care le susține. Henrike Brandstötter, de la partidul liberal NEOS, a descris ca fiind „inacceptabilă” ideea de a le oferi oamenilor bani pentru a purta toată viața o formă de reclamă pe propriul corp.
Tatuajul Klimaticket = o economie de 1.095 de euro
Ziarul Standard a descris oferta ca fiind o politică de sustenabilitate prost gândită, în timp ce Salzburger Nachrichten a numit-o „cinism pur”.
În schimb, ministrul Gewessler a declarat unui post de televiziune local că această campanie a fost „desfășurată cu mare grijă”, iar tatuajele „se puteau face doar în timpul zilei” pentru a evita o posibilă decizie sub influența alcoolului. De asemenea, ele se aplicau doar celor care aveau peste 18 ani, iar majoritatea celor și-au făcut tatuajele aveau deja unele.
Reprezentanții companiei care vând „Klimaticket” au mai spus presei locale că reacțiile primite la festivaluri au fost „extrem de pozitive” și campania a fost bine primită.
Un abonament de tip „Klimaticket” costă 1.095 de euro pe an (3 euro pe zi). Aproximativ 245.000 de austrieci, dintr-o populație de 9 milioane, l-au achiziționat după ce a fost introdus de Ministerul Mediului. Pentru moment, nu se știe dacă această campanie va fi reluată și anul viitor.